Exista un loc in care cu siguranta locuieste Dumnezeu. Un loc accesibil, acum, dupa ce Cristos a murit si a inviat. Un loc in care ne-a dat intalnire din vremea cand a scos pe Israel la tabla istoriei ca sa fie o priveliste, o imagine la care sa privim si sa ne inteleptim. Un loc in care ne asteapta ca sa-L intelegem mai bine, sa-L auzim mai bine, sa-L patrundem mai adinc si sa ne desfatam de minunea Fiintei Lui. Un loc in care sa ne detensionam de incordarile noastre, sa ne relaxam in prezenta sursei de pace si sa traim bucuria deplina a caldurii bratului de Tata.

Unde este acest loc si cum putem ajunge la el?         

Ca sa va provoc pentru inca o clipa cu aceasta taina, voi raspunde la a doua parte a intrebarii si va voi spune ca drumul spre acest loc e deschis. E liber. Toate cheltuielile de drum au fost platite si ni s-a pus la dispozitie si mijloc de deplasare. Tot ce ne ramane de facut e sa vrem a merge intr-acolo. Dar nu e suficientă o simpla vointa, sau o superficiala exprimare a ei. Nu-i potrivit pentru acest loc o vointa anemica, lenesa, tremuranda, indecisa, balansind bolnavicios in jurul valorii zero. Ci e nevoie de pasiune, de dorinta apriga, navalitoare, ba chiar disperata sa prinzi acest “tren”, sa ajungi acolo unde in sfarsit esti asteptat. Aici este singurul loc posibil in care e nevoie de competitie, si nu cu altii, ci cu tine insuti, nu cu cei din jurul tau, ci cu ceea ce tu poti sa fii, cu ceea ce vrea El sa fii, cu ceea ce are El in plan ca tu sa devii.

Si unde e acest loc? Unde ne da intalnire Dumnezeu?

Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este Sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar Sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.” (Isaia 57:15)              

Unde altundeva decat la El acasa, acolo unde locuieste El. Nu in locurile inalte ne da intalnire azi, de vreme ce citim aceste randuri, ci in sfintenie. Da, este o veme a intalnirii cu El in locurile inalte dar nu acesta este subiectul acestui mesaj. Nici subiectul prezentei Lui in locurile smerite si ale zdrobirii nu le putem aborda in aceste cateva randuri, ramandu-ne sa ne concentram atentia la Locul Locuintei Lui. 

Sfintenia este acel loc pus deoparte, de Cel Ce S-a pus pe Sine de acea parte, ca sa ne intalneasca acolo…

Pocainta, nasterea din nou, innoirea mintii, mersul la biserica nu sunt capat de drum.

Nici macar botezul cu Duhul Sfant care nu este defapt decat acea zguduire, cutremurare a vehiculului ce se pune in miscare, pe drumul inspre acolo, in infringerea  inertiei - dusmanul cel vechi al miscarii - in noi.

Toate acestea Dumnezeu ni le-a pus la dispozitie ca se ne aduca acolo, la locul de intalnire cu El. Si cine stie mai bine drumul spre sfintenie decat Duhul Sfant?

Sfintenia este locul in care nu doar ca intelegem voia lui Dumnezeu, ci locul in care ne-am acordat perfect acesteia. Sfintirea nu este doar o innoire a mintii, ci este o transformare de caracter, este acea lucrare de a ne aduce tot mai mult sub influenta legii harului, sadita in sufletul nostru prin nasterea din nou. Sfintirea este ducerea la desavirsire a omului.

Aceasta lucrare nu este fara opozitie. Cu totii cunoastem aceasta forta si toti avem o lista de infringeri prin care am trecut sau poate ca mai trecem. Si am ramine imobilizati,  inghetati in nemiscare pentru vesnicie daca El nu ne-ar fi eliberat si pregatit mijlocul de scapare – drumul si vehiculul care sa ne calauzeasca spre El.

Pe drumul inspre tara promisa, Dumnezeu a cerut ca cel ce avea sa fie reprezentantul umanitatii inaintea divinitatii sa poarte o tabla de aur curat legata pe frunte si pe care scria “Sfintenie Domnului” (Exod 28). Sfintenia se poarta pe frunte, pe cap si nu in alta parte. Ca o centura a mintii, are de-a face cu gandirea noatra si ne ofera directie. Este in locul cel mai inalt al fiintei noastre si e inainte, in locul de avangarda, deasupra a ceea ce vedem. Ea ne da orientare in peregrinarile noastre. Este elementul scump, pur si de nepretuit legat de caracterul nostru, care are inscris pe el locul destinatiei noastre. Locul spre care am ales sa ne indreptam pasii.

Nimeni nu contesta ca varsta adolescentei este varsta marilor provocari, a torentelor si a schimbarilor bruste. Doua din cele sase mentiuni referitoare la tineri in Noul Testament ne constientizeaza de acest lucru atunci cand asociaza notiunea de tanar cu acea de biruinta (1Ioan 2). A fi tanar si in Cristos inseamna a fi tare si biruitor. Experienta fundamentala ce defineste aceasta vreme din viata noastra este invingerea inertiei, a modului “firesc” de a fi. Este o vreme a deciziei de a da ”navala” pe drumul intalnirii cu El, o decizie legata pe fruntea noastra, care va afecta toate deciziile ce urmeaza sa le mai facem in timpul destinat noua pe acest pamant. In special deciziile tineretii- ce gandesc, cu cine ma insotesc, cu cine imi petrec timpul, cu cine imi impartasesc sentimentele, ce apuca sa implineasca mana mea, unde privesc si pe ce drum imi indrept pasii- sunt decizii a caror consecinte le vom purta vesnic cu noi, in cele mai marunte detalii.

De aceea suntem indemnati sa “veghem” - sa pastram starea de constienta prin incingerea mintii cu tunica sfinteniei (1Petru 1:13). A incinge este a strange, a tine legate strans excesele si invelitorile mintii, ca sa nu ne impiedice in alergarea noastra spre locul intalnirii cu El.

Nu te provoaca un astfel de plan minutions pus la punct special pentru tine, in care totul iti este accesibil pentru a te aduce in prezenta Lui? Nu te patrunde dorul intalnirii cu Preaiubitul sufletului tau? Sa fii in stare sa te rupi de rutina vietii de zi cu zi, sa te impotrivesti provocarilor poftelor sau chiar a nevoilor firesti cu pasiunea dorului intalnirii cu El si a implinirii nepotolitei sete de cunoastere a Lui, in Locuinta Lui – in Sfintenie.

Ce mai astepti, incinge-ti coapsele mintii si Domnul sa fie cu tine, viteazule!